Desi, n-am fost niciodata sigura de trairile carora ma supun; desi mai mereu beatitudinea vartejului de simturi m-au prins in mrejele ei si m-au transformat in ceva ce nu as fi recunoscut in oglinda, de data aceasta am fost foarte aproape sa imi murmur nelinistea, sa o plang si sa imi condamn suflul pentru exteriorizare. Simteam cum cad in toate directiile, manata de toate sentimentele, intamplate accidental, create inconstient sau din propie initiativa. Este greu sa-ti regasesti zambetul cand toti ti-l condamna! Este greu sa-ti reconstruiesti fericirea cand toti ti-o ineaca! Este greu sa-ti suporti fiinta cand toti ti-o destrama. Este greu sa-i invingi cand esti in cadere... Cand nu poti sa vezi in jur nimic altceva decat glasul lor dansand pe melodia batjocurii tale intreioare, pe neputinta si incapabilitate. Tot ce a fost si se v-a materializa din nou, va matura si ultima speranta de a iesi din cercul amintirilor si a uita trecutul, depusa in elipsa rationalului.
Dar totusi, iata-ma acum, colectionand glorie si dispret.
Si uita-te la el, un necunoscut, un plic aruncat in care poate au fost nervi sau poate batjocura.
Amandoi am trecut deja de perioada critica, si, ca sa citez dint-o carte pe care o citesc acum, "amorul nostru nemuritor s-a dus dracului"...
Si il rog, -oriunde ar fi- sa accepte acest text "nu numai ca moneda de schimb pentru cuvintele pe care mi le-a spus nu foarte demult, dar si ca pe un tandru omagiu."
Inspired by Mircea Cartarescu- de ce iubim femeile?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu