Era prima zi dupa atatea zile false si lenese
cu dureri de cap, cand incepeam sa gust din nou din cafeaua lui.
(primul fum) Mmmmm era sa uit cata dragoste
pui tu in cafeaua noastra. Auci..m-am ars. Puteai sa-mi zici ca-i prea dulce.
Ma fixa cu privirea calda, cand calda, cand
rece. Asa cum il simteam in fiecare secunda.
-Ciudat, incep sa cred ca mintea-mi joaca
feste.
Parca nu simteam nimic. SI doar mai bausem n
cafele cu ele dimineata sus, in camera mea. Era o dimineata obisnuita, noi doi,
obosita si pierduti in patul prea moale. Soarele de 7 dimineata , vara inca imi
incalzea fata. Atat de mult imi placea cum ma atingea pe fata atunci. Ii
simteam mirosul de cafea pana si pe degete. M-a sarutat cu pofta. I-am muscat
buza de jos.
-Oooopsi. Asta-i pentru ca-i prea dulce
cafeaua pentru mine.
Fumam singurei in camera afumatata. Era a nu
stiu cata tigara. Deja pozele alb-negru cu noi doi, le zaream foarte neclar pe
peretii de-un visiniu sters. Ne-am transforma mansarda cum am vrut. Cu
muuuuulta dragoste si gust dulce de cafea dimineata.
s-a asezat cu capul pe picioarele mele si ma
privea din nou. N-a scos un sunet de cand ne-am trezit. Se uita atat de fixat
la mine, incat parca ma vedeam in ochii lui prea albastri pt ochii mei
obisnuiti. Ii cade prima lacrima. Era falsa bineinteles. M-am inecat cu fumul
in fata lui.
-Ce faci ? Plangi?
S-a ridicat brusc…s-a imbracat si a iesit asa
cum a venit. Fara sa zica ceva. Doar ma tintuia cu privirea si tinea o tigara
aproape terminata in coltul gurii. Si-a luat pachetul si-a plecat. De ce? L-am
suparat cu prea multa dragoste. Sau, poate nu era obisnuit sa faca o cafea asa
de dulce..sau cine stie. Nu suporta diminetile in doi, in mansarda ce acum, isi
pierde usor, usor din fumul de tigara, in care inca ii simt parfumul.
