Atunci cand...

Suntem neputincioşi în faţa lucrurilor cu adevarat grave, ca de exemplu, apele şi furtunile acestea mari şi grase ce stau să ne înghită.
Am fost azi, la fel ca şi majoritatea oamenilor din oraşul ăsta mic şi de toată jena, sa văd cum măreţul Trotuş îşi întinde braţele peste tot, şi stă să ne mănânce.
Da, nu avem ce face când natura îşi cere ce-i al ei înapoi. Stăm şi ne uităm cu ochii mari, minunându-ne şi pronunţând Numele Domnului din minut în minut. Ce rost are?! Explicaţi-mi oameni buni, că eu nu înţeleg.
Nu facem nimic până acum, şi, în ultima clipă, facem mare caz.

Dar un singur lucru îmi înmoaie inima.
Nu, nu e un câine cu piciorul rupt ce se chinuie să treacă apa, nu e nici Bumi, care, murdar cum e, tremură şi el de teama. Ci sunt bătrânii care privesc în gol, amintindu-şi toată viaţa lor in locurile unde acum apa macină, inghite şi curăţă tot. În momente ca acestea, n-ai ce să faci, n-ai la cine să ţipi, pe cine să dai vina de necazul tău. Şi asta-mi place. Acum n-ai cum să fii prefăcut.
Şi-am fost la măreţul nostru pod de fier..  1 metru şi apa îl atinge.
Şi-atunci...
Atunci apa îmi va îneca toate amintirile..
Atunci voi renunţa la tot. La speranţă, la încredere în sine, la tine, la tot ce înseamnă eu.

Dar apa tocmai se izbea puternic de ţărmul de lângă picioarele mele..

O femeie nehotarâtă se cunoaşte de dimineaţă.

Tramvai sau salată de vinete?
Facturi sau ciorapi?
Dentist sau pantofi cu toc?
Mama sau Magazinul din colţ?
Relaţie deschisă sau eşarfă de mătase?
Să te trezeşti dimineaţa devreme, fară să-ţi fie somn, să stai 5 minute cu ochii închişi ca să-ţi aduci aminte de ce te-ai trezit, să faci cafea fără să porţi ochelarii, să citeşti un .pdf de 3 de pagini despre puterea mintii, să scrii ceva inteligent şi uşor de înţeles, să te întrebi dacă femeia de serviciu care face curăţenie pe strada ta a luat micul dejun, să mănânci ursuleţi şi broaşte-jeleu? Curios.

Să îţi priveşti sora cum doarme ca un covrig, boţită printre perne şi plăpumi.
Să-ţi imaginezi ca aşa era si prietenul tau acum nu mult timp şi să chicoteşti în şoaptă?.
Priceless.

Interpretarea tacerii.

Desi, n-am fost niciodata sigura de trairile carora ma supun; desi mai mereu beatitudinea vartejului de simturi  m-au prins in mrejele ei si m-au transformat in ceva ce nu as fi recunoscut in oglinda, de data aceasta am fost foarte aproape sa imi murmur nelinistea, sa o plang si sa imi condamn suflul pentru exteriorizare. Simteam cum cad in toate directiile, manata de toate sentimentele, intamplate accidental, create inconstient sau din propie initiativa. Este greu sa-ti regasesti zambetul cand toti ti-l condamna! Este greu sa-ti reconstruiesti fericirea cand toti ti-o ineaca! Este greu sa-ti suporti fiinta cand toti ti-o destrama. Este greu sa-i invingi cand esti in cadere... Cand nu poti sa vezi in jur nimic altceva decat glasul lor dansand pe melodia batjocurii tale intreioare, pe neputinta si incapabilitate. Tot ce a fost si se v-a materializa din nou, va matura si ultima speranta de a iesi din cercul amintirilor si a uita trecutul, depusa in elipsa rationalului.
 Dar totusi, iata-ma acum,  colectionand glorie si dispret.
Si uita-te la el, un necunoscut,  un plic aruncat in care poate au fost nervi sau poate batjocura.
Amandoi am trecut deja de perioada critica, si, ca sa citez dint-o carte pe care o citesc acum, "amorul nostru nemuritor s-a dus dracului"...
Si il rog, -oriunde ar fi- sa accepte acest text "nu numai ca moneda de schimb pentru cuvintele pe care mi le-a spus nu foarte demult, dar si ca pe un tandru omagiu."

Inspired by Mircea Cartarescu- de ce iubim femeile?

Vorbe

Nu scriu, se vede? Ascult muzica si recitesc. Bring me the horizon.. Plictiseala maaare.
Nu dorm, se vede? Reconstruiesc euri si privesc imagini inchipuite pe geamul din balcon.
Apoi prin razele soarelui de dimineata vad trecuturi indepartate cum se desprind de mine desi era o vreme cand nu voiam si le tineam strans legate .
Ciudat, o masina automata cu fata de carte mi-a zis mai devreme ca uneori traiesc viata, uneori ma traieste ea pe mine..Sau poate ma taraste.
Nu, nu, jocul de cuvinte nu exista in cealalta limba.
Nu,nu, trecutul nu exista in cealalta Katie.
Eeeeeeei, ma enerveaza bucatile de ganduri in mijloc de insomnie si rupturile de fraze dar hai sa ma enervez un pic mai mult pe mine caci devin amuzanta.
Cum spuneam, nu scriu ci mazgalesc ceva cu tastele stand lenes pe scaunul din fata laptopului, cu patura pe langa mine, o cana mare cu o cafea si muzica de toata jena. Afara ma sufoc si nu-mi place deloc sa stau si sa invat la engleza.
Azi mi-am dat seama ca nu simt decat un gol mare in stomac si atat, ca mi-am dereglat metabolismul, si ca nu vreau sa mai vorbesc despre trecut.
De asemenea , s-au decolorat suvitele de par roscate si nu stiu cum sa o conving pe mama sa ma vopseasca iar.
Am o carte intreaga de invatat pana joi la engleza iar lenea mea e maaaare. Putin ajutor la partea orala de la engleza, va rog?!

Cam asta e tot. Mi-e pofta de inghetata si vreau vacanta cu adevarat! Vreau sa uit in totalitate de anumite chestii si sa ma distrez. Doar atat..

You know...

Stare de..

La mine-s nori, la tine-i soare-acum,
 soare-i acum la tine, la mine-s norii grei.
De doua zile nu pot sa gandesc,
Hai sa ne distram putin,
La o cafea, c-o bere-n mana,
Stiu si eu, vreau sa glumesc.
Vreau sa uit,
Sa mor pentru-o secunda,
Sa nu ma regasesc,
O lume-ntreaga sa ma planga.
Mi-e atat de greu acum,
de-ai stii..
mainile-mi tremura,
si ochii stau sa rada,
la mine-s nori, la tine-i soare-acum,
soare-i la tine, la mine norii stau sa planga.


Cate zile-am sa mai rezist? Nici macar eu nu stiu raspunsul.
Stii cum e?
Cand ai ceva, nu te bucuri pentru el, in schimb, atunci cand il pierzi, iti dai seama cu adevarat ce-ai facut.
N-am  sa stau aici si nici n-am sa ma plang, am meritat-o !
Acum umblu cu semnul exclamarii legat de gat pe care scrie sa nu ma joc cu inimile oamenilor.
Toot eu am de pierdut.
Lui ii este bine, ce naiba?! A scapat de cineva care ii manca orice sursa de nervi. Da, sunt un monstru, i-am epuizat rezervele.
Si a plecat fara ca sa ma lase sa ma bucur.
Mi-e atat de dor, si de pofta de el.
Si ma gandesc.. n-am sa-l mai pot saruta niciodata, n-am sa-i mai pot simti parfumul, n-am sa-i mai vad niciodata atat de indeaproape culoarea ochilor si zambetul care ma innebuneste. Nu am sa mai am bratele lui in jurul meu si nici buzele lui pe gatul meu.
Si multe alte lucruri pe care, daca le scriu aici, mai rau fac.
Nu stiu, nu vreau si nu pot sa imi imaginez anumite chestii fara el.
De ce, dracului, am parte de tot inafara de el?!
Naibii, pe el il vreau, intelegeti?

Nu, n-aveti de unde sa intelegeti..

Imi pare rau, dar juuur ca nu mai rezist.

Te iubesc.

cuvinte obsecene

Asta o sa fie prima si ultima postare in care, promit, ca am sa vorbesc in felul asta.

Scuze, dar jur ca nu ma mai pot abtine.

Sa-mi bag pula ! Sa mi-o bag in toti cei care se fut pe ei gen : ha! ca ai blog, ca esti fata parasita si scrii pe un amarat de site sentimentele sa le vada toata lumea. Nu, nu sunt fata parasita, sunt chiar inconjurata de dragoste si mi-e bine asa cum sunt. Nu va mai cacati atat pe voi ! Incepe sa puta. Da, am blog, scriu pentru ca imi place sa scriu, si scriu pentru ca stiu ca exista persoane care chiar inteleg si admira ceea ce scriu. Futu-va, pe toti cei care comentati. Nu aveti pic de imaginatie incat sa scrieti ceva si va luati de altii. Luati-va o viata!
Pe blogul asta nu e absolut nimic copiat, e viata scrisa pe site. Nu-ti convine ca-mi fac viata sentimentala publica? Asta e. Nu citi. Dar ai macar putina demnitate, in pula mea, si nu te lua de oamenii care chiar pun suflet in ceea ce scriu.
Ce pizda ma-tii vezi in treaba asta cu comentatul? Esti mai interesant? "Haa ! ai blog pe blogspot si nici macar nu stii ce scrii acolo, faci totul ca sa vada lumea ca ai blog".
In pula mea, ia-te de feic'uri care chiar asta fac, se dau mari ca au blog, dar nu de astia care cred ca blogul pe care il  gestioneaza sunt bucatica din ei. Pentru ca ceea ce scriu ei acolo asta este.
Inchei prin simpla propozitie: "du-va dracului de retardati mintali ce sunteti!" :*
Va pup ! Si sa ma pupati in cur!

O dedic, futu-i !

Pentru ca..

Pentru ca am devenit un monstru micut, obsedat de un singur lucru si care nu cere nimic mai mult.
Care striga, raneste si nu se mai intereseaza de nimic, decat de acel lucru.
Pentru ca mai nou asta sunt eu.
Si pentru ca Amalia spune ca am devenit mai constiincioasa din cauza lui.


Cafeaua de "noapte" bauta la mine in bucatarie si ...
 Capsunile cu iaurt mancate de tine precum si somnul pe care incercam sa-l alungam amandoi..

Graba si momentul revederii, apoi bancile din parc..
Plictiseala de la sase seara si intunericul care acoperea din ce in ce mai mult geamurile camerei mele..
Atunci cand ma tineai in brate si am adormit..Atunci cand nu exista nimeni altcineva in afara de tine in toata lumea si cand parfumul tau era tot ce puteam sa simt.
Ziua in care am fost singura,  cea in care ai lipsit, depresia pe care am incercat sa o ascund si sa o opresc.


Paris... crezi ca e posibil?!

Momentul groaznic in care pleci. Atunci cand nu te uiti inapoi si ma saruti pentru ultima oara in acea zi.

Capsunile "de vara" si somul la tine in brate.
 "margem la mare impreuna? " sau "iubeste-ma! nu vezi ca am nevoie de afectiune?!"

Multa apa. Teama de asa ceva
Saruturile pe gatut, pe nasuc si teama de ochii verzi.

Dar mai ales..
Sentimentul de fericire atunci cand imi zambesti, cand stiu ca esti fericit, cand esti aproape de mine, cand port hainele care miros a tine, cand radem, cand ma tii in brate.. cand imi iei capusorul in palme si ma tii aproape de tine..

Nu am destule foi pentru a arata motivele pentru care te iubesc.
Dar am o propozitie care le cuprinde pe toate : Te iubesc pentru ca existi !