joi, 8 aprilie 2010

Şi ia zi, câte dorinţe mai ai?

Pentru ca, candva, cineva mi-a zis ca ma axez numai pe minunatele povesti de dragoste;
Uite ceva care pur si simplu nu are legatura cu asta. :">



D: "Ţi-e frig şi eşti legat de un calorifer îngheţat, aflat în derivă în cosmos. De mult nu v-a mai tăiat calea o cometă în flăcări. Ultima ţi-a cam pârlit sprâncenele, dar măcar îţi era cald. Păcat că n-ai un prelungitor cu tine ca să bagi caloriferul în priză. Ţi-aş trimite un palton, dar le-am dat pe toate la nişte sinistraţi de pe Pământ. Şi ştii, chiar n-am cum să fac soare, că acum trebuie să fie noapte şi na, am şi io nişte norme de respectat, chiar dacă io sunt Şefu ăl' mare, da' dacă aş face totul după capu' meu, v-aş dezorienta pe voi ăştia de pe Pământ. Oricum, încă mă întreb cum ai ajuns legat de un calorifer prin cosmos, da' bănuiesc că o să-mi dau seama într-un final. E... mă duc să-mi fac o cafea că mă cam plictisesc... Şi pe tine n-am cum să te ajut.








Băăă!! Am găsit un fular. Prinde! E? Merge, merge? Hai...hai te-am lăsat mă duc să-mi fac cafeaua aia...

Şi totuşi, cum ai ajuns frate, legat de un calorifer în derivă în cosmos?? Sunt mai curios de fel..."





O: "Dumnezeu?! Maaamăă!! A vorbit cu mine! Există!!

A...păi... nu ştiu, m-a legat nevastă-mea de calorifer aseară, ca să nu mai plec la casino şi eu i-am zis ceva de genul "O să plec până şi în cosmos ca să scap de tine, nebuno!!!" Şi cred că era şi peştişorul ăla cu trei dorinţe şi bănuiesc că el m-a trimis aici... Idiotu' mai are să-mi îndeplinească două, da' cred că nu mă mai găseşte... Mă rog, mersi pentru fular, n-ai cumva şi o ţigară?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu