vineri, 2 septembrie 2011

Mai perfect de atat nu se putea.

 Asculta asta in timp ce citesti.


"Oh, muritorilor!
Fugiti, caci e intotdeauna la 2 metri in spatele vostru, asteptand momentul.
Oh, naivilor!
Nu poti sa te ascunzi pentru totdeauna de sfarsit.
E acolo..

si asteapta...

Vrei sa-l invingem? Spune, dragoste, vrei asta?
Impreuna.
Impreuna putem.
nu te uita inainte, e acolo!
Nu te uita in spate, e si acolo! uita-te in sufletul meu, si ne vom salva."

Iti place sa te joci.

Cum vii, asa si pleci.
Da, de fiecare data pleci.
Stiu ca te intorci. Stiu ca sfarsitul nu e aproape.
Nu-l lasi sa fie aproape.
Esti ca un scut. Daaa, si mi-e bine asa.
Dar, mai poti?

Pentru ca daca tu poti, eu pot, si o sa fie dimineata intotdeauna pentru noi.
Diminetile noastre lenese. Diminetile noastre cu draperii cazute, cu aer inchis, diminetile in care ne cautam mainile prin asternuturi, si apoi mai atipim un sfert de clepsidra.
Fiindca eu nu fug, tu N-AI SA FUGI, si or sa fie diminetile noastre lente care ne iubesc pe amandoi, aproape la fel de mult cum le iubim noi pe ele.


Eu nu sunt lenesa. Dar, pot fi, asta daca ma inveti tu.

Mirosul tau somnoros,
Degetele noastre contopite,
Arta cu care ma
Saruti
Atingi
Iubesti
Nu le-as inlocui pentru nimic in lume.


 Si am pus punct. Pentru ca deja te inveti.
                                                                                                          



Later edit: Monstruletule, te mai astept pe la mine, sa stii.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu