- A fost una dintre cele mai frumoase nopti din viata mea.
Am stiut indata ca aceasta fata va conta mai mult decat o simpla aventura.
Era atat de plina de farmec, de copilarie, de spirit incat te intrebai, potrivit formulei consacrate, cum de-ai putut sa iubesti pe cineva inaintea ei.
Toate cele anterioare pareau niste schite ale acesteia care va fi apoteza lor. Fara sa o cunosc, iubeam deja in ea iubirea pe care urma sa mi-o inspire.
Inca de la inceput, a fost pentru mine una dintre acele fiinte esentiale care te duc spre limite, pe cand celelalte, credem noi, nu ne vor scoate din noi niciodata.
Avea un aer nebunesc, era rautacioasa, gata de orice sa-mi placa, stralucea cu un fel de a se lasa in voia mea care in acelasi timp o facea d neatins si care ma rascolea.
Acea distanta subtila, careia ii atribuiam teluri extravagante, nu facea decat sa ma captiveze nelinistindu-ma. Ea dadea iubirii noastre un parfum de clandestitintate atat de rara azi.
Gustam complicitatea zorilor de zi, a oboselilor extreme, a situatiilor de toata jena, acea tresarire de a fi doar doi contra tuturor, contra obisnuintei care decupeaza viata intr-o bucata diurna si o bucata nocturna: astfel tineam de natura a doua lumi distincte, iar amantii care se desparteau dimineata nu erau cei care se intalnisera cu o seara inainte.
Toate diminetile, toate momentele cand se crapa de ziua si cand orasul se scutura si alunga ultimele ore de somn, noi le-am cunoscut.
Pe la sfarsitul iernii, ea a plecat in vacanta. Fiecare ignora ce simtea celalalt pentru el, ici macar o data nu s-a formulat vreun “te iubesc”,
A-l pronunta inseamna sa inchizi aceasta uniune deloc premeditata intr-un soi de sentimente prea comune pentru starea care ne tinea sub farmecul ei.
Deci cu o marturisire ascunsa ne despartiram intr-o seara ploioasa in fata unei statii de taxi.
Si despartirea este o anticipare a rupturii pentru ca ne obisnuieste cu ideea ca poti trai fara celalalt.
Miracolul incetase de pe o zi pe alta. Nu mai stiam ce sa fac cu lungile mele nopti libere si ma ofeream voluntar la tot ce se ivea. Atatea ore pierdute pentru mine cu tot felul de prostii nu puteau fi pentru ea decat infinit de bogate.
Odata am prins-o la telefon; parea, cum se spune, ca se distreaza bine. Mimai si eu fericirea, victima a acelei nemiloase dezinvolturi care-I obliga pe amantii moderni sa considere suferinta drept o dizgratie si gelozia drept lipsa de educatie.
Admiteam cu greu ca absenta sa se traduca prin simtome diferite la oameni si ceream o aceeasi si vizibila durere pentru toti.
As fi vrut s-o stiu pe ea dramatic de disperat din cauza despartirii noastre, torturandu-se de suparare. Era cu putinta sa nu imi simta dorul?
Ma ingrozeam, blestemam cuplul care, cu mult inainte de a-ti da o siguranta, infasoara viata in jurul unei singure fiinte si te face dependent de cele mai mici capricii ale acesteia.
A iubi inseamna sa-I dau celuilelt, cu propriul meu consimtamant, o putere infinita asupra mea.
Cum de putusem sa contribui la propria mea distrugere?
Si stii ce mi-a spus ? Te las: aceasta incheiere se impotmoleste in clisee umaniste.
Cosoleaza-te in acest loc comun: sunt victorii care duc la un impas, tot asa cum sunt infrangeri care deschid cai noi. “
Pascal Bruckner - Luni de fiere.
