Incepe sa-mi fie rusine de atata singuratate.
Cate luni sunt de cand nu sunt oficial impreuna cu cineva?
am fost, si sunt si eu o haimana derutata la sfarsitul unui secol amar.
pe la colturi de strazi, prin pub-uri, pe la petreceri. peste tot.
orasul asta e destul de mare si-si merita numele. BACAU!
din sevele lui izbucnesc lighioane de hartie si foc.
umbla o primavara despletita pe strazi.
hai sa aruncam cu pietre-n ea.
m-am cam saturat de alternanta asta frig-caldura-friiiig-caldura.
cand e frig, mie-mi este cel mai frig. cand e cald, mie-mi este cel mai cald. locul asta cine l-a ales?
vei ajunge si tu o zdreanta ilustra, un maieu intins la uscat in carligele clipei.
dimineata. soare.
ma trezea cu un sarut lipicios;
-mi-ar fi placut sa fii tu primul prieten din viata mea.
-vreau sa beau. sa ma-mbat.
sunt perna fiecarui cap frumos in tristete.
dragostea noastra ar putea sa incapa intr-o haina gaurita de moliii.
da, nimic mai mincinos decat un scop precis.
cum oare sa ne iubim daca ne ferim pana si de atingerile psihice?!
vine curand si momentul cand nimeni nu ne va mai oferi ceva de baut. si ce ai sa faci?
Stii tu ce inseamna sa fii prima tigara pe care somnoros Dumnezeu o scoate din pachet dimineata?
Caci in fata unei femei care doarme, toate armele fac stanga-mprejur.
ma poti invidia oricand. chiar daca n-am murit.
cimitirele nu asediaza niciodata orase.
miercuri, 16 martie 2011
duminică, 6 martie 2011
Schimbare.
Cateodata simt ca fac unele lucruri prost.
Ca poate nu ar trebui sa spun acel lucru, sau sa fac acel gest.
Si totusi; am schimbat multa lume.
Datorita tie.
Daca tu, la randul tau, nu imi aratai ce e corect si ce nu, poate ca acum pe putin 5 persoane riscau sa ajunga niste lepre.
Ar trebui sa vina sa iti multumeasca tie; nu mie.
Toti sunt bucatele din tine, si hai sa zicem, din mine.
Acum le plac multe lucruri care ne plac si noua. Sau ne placeau;
Asculta ce ascultam noi;
Gandesc la fel ca noi.
Iubesc sa ii vad. Sa le explic anumite lucruri.
Imi aduc aminte de mine la inceput.

Tu mai stii cum eram la inceput?
Ca poate nu ar trebui sa spun acel lucru, sau sa fac acel gest.
Si totusi; am schimbat multa lume.
Datorita tie.
Daca tu, la randul tau, nu imi aratai ce e corect si ce nu, poate ca acum pe putin 5 persoane riscau sa ajunga niste lepre.
Ar trebui sa vina sa iti multumeasca tie; nu mie.
Toti sunt bucatele din tine, si hai sa zicem, din mine.
Acum le plac multe lucruri care ne plac si noua. Sau ne placeau;
Asculta ce ascultam noi;
Gandesc la fel ca noi.
Iubesc sa ii vad. Sa le explic anumite lucruri.
Imi aduc aminte de mine la inceput.

Tu mai stii cum eram la inceput?
duminică, 6 februarie 2011
marți, 1 februarie 2011
.Cubic.
Sunt un om perfect capabil de absolut orice!
-doar sunt femeie, ce dracu’?-
Trebuie doar să-mi doresc și obțin.
Mai învăț și eu câte ceva…
În viață avem oameni pe care-i adorăm. Că așa ni s-a pus nouă pata.
Și lor le înghițim mizeriile, călcatul pe cap, stările proaste, pms-urile, zilele de nesomn, glumele nesărate…
pen’că, după cum spuneam, îi adorăm.
Ei sunt conștienți de asta și noi suntem conștienți de locul nostru, dar fiecare se complace în situație – la final e o stare de bine… sau măcar iluzia ei.
Ăla de e adorat știe că oricât întinde coarda și se fâțâie cu preșul, celălalt va fi prezent la apel, iertându-i micile reacții convulsive de spume și nervi. Ba, nici nu trebe să-și ceară iertare.
Se consideră, pe o scară ierarhică a junglei sociale, că ăla de le înghite e mai slab.
***mie-mi plac paradoxurile și-mi plac și paharele pline sau golite pe un gâtlej însetat***
Cu cât adori mai mult, cu atât accepți mai multe și inversul se aplică. Adică, spuneți cu mine, cu cât scade intensitatea sentimentului de adorație, cu atât te slăbești din strânsoarea tălpii pe gât.
Paradoxul e că în urma acestui proces de eliberare nu mai rămâne nimic. Fiecare-și ia catrafusele și se cară departe ca să-și lingă rănile. Fiecare se victimizează în propriul colț, deși uită că atât cât fost, a fost datorită sau din cauza acordului tacit dintre cei doi.
Aici mai vine o teorie de a mea cum că într-o relație sunt doi oameni (nu mă refer la orgiile emoționale de prietenii de grup) și că dacă unuia i se taie de celălalt și vrea să se care din viața lui, celălalt ar trebui să-i înfigă o scobitoare în ochi. (Eu am ochelari de vedere, alminteri aș avea scobitori suficiente cât pentru o nuntă tradițională cu sarmale). Uite-așa te trezești într-o dimineață că ăla de lângă tine e urât, prost și face cafeaua prea amară și te cari. Pace ție!
Și ca să fiu sinceră, mie-mi convine mai mult rolul de adorată, eu fiind mereu însetată de atenție. Asta nu înseamnă că sufăr mai puțin, dar măcar sunt mai sus c-o treaptă pe acea scară ierarhică inexistentă, de fapt (doar în capul meu analitic) și asta-mi mângâie cumva orgoliul nemăsurat.
Uite, mă pot atinge astfel de melodii și fără să le aplic imaginativ pe cine știe cine.
Hai mă că se poate.
Să tot citeşti cărţi cu politicieni dimineaţa.
-doar sunt femeie, ce dracu’?-
Trebuie doar să-mi doresc și obțin.
Mai învăț și eu câte ceva…
În viață avem oameni pe care-i adorăm. Că așa ni s-a pus nouă pata.
Și lor le înghițim mizeriile, călcatul pe cap, stările proaste, pms-urile, zilele de nesomn, glumele nesărate…
pen’că, după cum spuneam, îi adorăm.
Ei sunt conștienți de asta și noi suntem conștienți de locul nostru, dar fiecare se complace în situație – la final e o stare de bine… sau măcar iluzia ei.
Ăla de e adorat știe că oricât întinde coarda și se fâțâie cu preșul, celălalt va fi prezent la apel, iertându-i micile reacții convulsive de spume și nervi. Ba, nici nu trebe să-și ceară iertare.
Se consideră, pe o scară ierarhică a junglei sociale, că ăla de le înghite e mai slab.
***mie-mi plac paradoxurile și-mi plac și paharele pline sau golite pe un gâtlej însetat***
Cu cât adori mai mult, cu atât accepți mai multe și inversul se aplică. Adică, spuneți cu mine, cu cât scade intensitatea sentimentului de adorație, cu atât te slăbești din strânsoarea tălpii pe gât.
Paradoxul e că în urma acestui proces de eliberare nu mai rămâne nimic. Fiecare-și ia catrafusele și se cară departe ca să-și lingă rănile. Fiecare se victimizează în propriul colț, deși uită că atât cât fost, a fost datorită sau din cauza acordului tacit dintre cei doi.
Aici mai vine o teorie de a mea cum că într-o relație sunt doi oameni (nu mă refer la orgiile emoționale de prietenii de grup) și că dacă unuia i se taie de celălalt și vrea să se care din viața lui, celălalt ar trebui să-i înfigă o scobitoare în ochi. (Eu am ochelari de vedere, alminteri aș avea scobitori suficiente cât pentru o nuntă tradițională cu sarmale). Uite-așa te trezești într-o dimineață că ăla de lângă tine e urât, prost și face cafeaua prea amară și te cari. Pace ție!
Și ca să fiu sinceră, mie-mi convine mai mult rolul de adorată, eu fiind mereu însetată de atenție. Asta nu înseamnă că sufăr mai puțin, dar măcar sunt mai sus c-o treaptă pe acea scară ierarhică inexistentă, de fapt (doar în capul meu analitic) și asta-mi mângâie cumva orgoliul nemăsurat.
Uite, mă pot atinge astfel de melodii și fără să le aplic imaginativ pe cine știe cine.
Hai mă că se poate.
Să tot citeşti cărţi cu politicieni dimineaţa.
luni, 31 ianuarie 2011
Tipic
[sunet de brichetă]
[alt sunet de brichetă]
[primul fum]
-Şi n-a vrut să mai meargă cu el nicăieri.
-Păi de ce? Nu zicea că e totul bine între ei?
-Ba da [al doilea fum] dar s-a răzgândit, probabil [suflă fumul]. Oricum, e proastă.
-Ştiu. Chiar e proastă.
[moment de tăcere. Încă trei fumuri de fiecare]
-Auzi, facem o cafea?
-Facem. Tu o faci, de fapt.
[Fum]
-Păi normal, [râde] cine face cafeaua în casa asta?
-Aşa mă gândeam şi eu! [râde]
[pune apă la încălzit, mai ia două fumuri]
-Azi ieşim în oraş?
[Fum]
-Vrei?
[Fum]
-Da.
-Bine.
[Fum]
[Fierbe apa. Ultimele două fumuri]
-Poţi să faci cerculeţe?
-Nu.
[Sting ţigările. Sfârşit]
[alt sunet de brichetă]
[primul fum]
-Şi n-a vrut să mai meargă cu el nicăieri.
-Păi de ce? Nu zicea că e totul bine între ei?
-Ba da [al doilea fum] dar s-a răzgândit, probabil [suflă fumul]. Oricum, e proastă.
-Ştiu. Chiar e proastă.
[moment de tăcere. Încă trei fumuri de fiecare]
-Auzi, facem o cafea?
-Facem. Tu o faci, de fapt.
[Fum]
-Păi normal, [râde] cine face cafeaua în casa asta?
-Aşa mă gândeam şi eu! [râde]
[pune apă la încălzit, mai ia două fumuri]
-Azi ieşim în oraş?
[Fum]
-Vrei?
[Fum]
-Da.
-Bine.
[Fum]
[Fierbe apa. Ultimele două fumuri]
-Poţi să faci cerculeţe?
-Nu.
[Sting ţigările. Sfârşit]
luni, 10 ianuarie 2011
Rise and shine!
Sunt un dezastru dimineața. Plâng din orice. Mă emoționează soarele de după draperie și tot ce se întâmplă dincolo de geam. Mă răsfăț cu un mic dejun la pat, preparat din mailuri proaspete și sms-uri condimentate. Am întotdeauna un invitat la masă. Astăzi am mâncat cu Charlie Mc Donnel. Mâine e programat García Márquez, poimâine madame Corondan. Unii oameni au atât de multe de spus încât mi-aș dori să fie dimineață toată ziua. La desert mă îndulcesc cu un shake de love on the run, days go by și all I need....fiindcă ziua se începe cu VH1. Au un playlist care pur și simplu te dă jos din pat. Te invită să trăiești.
Îmi periez dințișorii, verific to do list și zâmbesc fresh pozelor de pe raft. Tind să spun în continuu te iubesc.Oricui.
Te pup, trebuie să ajung la liceu. Mi-e dor de echipa mea, avem de la 8 ore și avem o gramada de treaba.
Tu ce ai în plan pentru astăzi? Ai văzut că e aproape primăvară? Mă scoți la o cafea ? Sau ieșim la o sesiune foto? Nu ne-am dat încă nici în mașinuțe anul ăsta! Poate împărțim și-o vată de zahăr, dar asta înseamnă să fiu lipicioasă și n-o să te mai dezprinzi de mine. Te-am avertizat! Oricum...sună-mă!:*
Fă un test. Te provoc. Trezește-te devreme mâine dimineață :)
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
Cate corpuri calde si adormite.
Intră și pleacă din viața ta mii de oameni. Mici, mari, urâți, frumoși, tăcuți, zgomotoși, lideri, robi, noncomformiști, clasici. Figuri aparte, intenții ascunse, cuvinte ispititoare.
Intră și pleacă din viața ta oameni prin care trăiești. Oameni pe care îi cauți cu ochii închiși dimineața în așternuturi, oameni pe care ai învățat să îi respiri.
Unii stau câteva secunde și te tulbură cu prezența lor ca o furtună de nisip pe plajă, în ultima zi de vacanță. Alții rămân intenționat ani întregi în preajma ta, să îți poarte de grijă, dar fără efect. Am fost setați în așa fel încât niciodată nu avem porturi deschise spre emoții voluntare, noi gonim de nebuni după oameni pentru care nu contăm. Ne legăm sufletește de siluete de gheață, ne stoarcem de energie încercând topirea lor, dar sfârșim extenuați, devenid invizibili. Când afecțiunea vine doar dintr-o singură parte durerea se dublează.
Ești o gară imensă. Intră și pleacă din viața ta mii de oameni. Unii se opresc să te întrebe direcțiile, alții se lovesc de tine în fuga lor spre linii. Poate nu o să îi mai întâlnești niciodată, dar imaginea lor te va urmări mult timp după. Nu îți epuiza puterea urând pe cineva. Nu răspunde lucrurilor minore cu răceală, nu răspunde afecțiunii cu indiferență. Am întâlnit oameni care asta au primit și crede-mă, îi pot eticheta drept cei mai nefericiți oameni din lume.
Unii oameni te vor impresiona, alții te vor lăsa rece. Unii o să aducă întotdeauna cele mai bune povești la cafea. De alții o să prinzi un drag uriaș și o să-i vrei acasă la pachet ca pe un desert delicios. Unii se vor îndrăgosti de tine, de alții o să te îndrăgostești tu. Unora o să le dai drumul.
Se spune că înâlnești de-a lungul anilor mii de fețe. Unele îți vor aduce un zâmbet instant ori de câte ori își vor face apariția, altele te vor plictisi teribil. Ține ochii larg deschiși. Nu lăsa să-ți scape niciun chip. Continuitatea cărții vine din personajele noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





